Utilizator:
Parola:

Esti utilizator nou?
Ti-ai uitat parola?


Mic dictionar de baschet: A - Andrei   |   Un articol de Alin Savu

A – ANDREI

Trebuie să-mi mai acordaţi un strop zăbavă până la momentul confidenţelor legate de marea mea iubire. Îl solicit, la modul serios, în numele unei discreţii din alte vremuri şi, în glumă, în cel al ruşinoaselor mele “rătăciri” adolescentine. Nu-i uşor lucru să-ţi faci publică bigamia şi chiar poligamia unei perioade tulburi din viaţă precum pubertatea!?

Iar după ce v-am băgat complet în ceaţă, vă voi scoate direct în lumina orbitoare a celei mai reprezentative figuri a baschetului nostru. Din toate timpurile!

Vă rog să mai suportaţi doar o absolut necesară precizare. Existenţa fiecărui individ reprezintă suma propriilor sale percepţii. Ele nu pot fi identice cu ale celor din jur decât în cazul rarelor excepţii numite «suflet pereche». Deci, când voi menţiona nume şi voi vorbi despre ele, va fi vorba de percepţiile mele, strict personale. Care pot fi subiective. Vă garantez însă că faptele, întâmplările relatate, vor fi 100% autentice, îmbrăcate uneori într-o aură, să-i spunem literară, pentru a le face mai atractive. Cu alte cuvinte, nu vă voi vinde niciodată gogoşi!

Aşadar: ANDREI FOLBERT

Unicat în genul şi de talia unor personaje precum Maradona, Ilie Năstase, Tiger Woods, Michael Jordan (respectând diferenţele fizice), Eddy Merckx, adică oameni predestinaţi să se îndrepte spre practicarea unor discipline sportive care i-au transformat în legende. Ale sportului, bineînţeles.

Tot ceea ce înseamnă date personale şi cifre legate de Andrei Folbert găsiţi navigând pe Internet. Eu voi spune doar că s-a născut în 1931, a decedat în toamna lui 2003, a fost primul maestru al sportului şi primul maestru emerit al sportului din baschetul românesc. Se apropia de 55 de ani şi încă mai juca pe undeva, prin Onoare!

Iar pentru mine a fost o mare onoare să-i fiu contemporan, adversar şi, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, elev. Din păcate, nu şi coechipier.

Îl socotesc a fi fost unicul român hărăzit de Dumnezeu baschetului! Îndrăznesc să afirm asta pentru că îl juca la fel de firesc cum mergea pe stradă, respira, mânca, sau stătea de vorbă. Nu semăna cu nimeni şi nimeni nu putea să-i semene, darămite să-l imite.

Avea doar 1,70 m, dar era uriaş! În 1950, jucând la echipa PTT, a înscris 25 de puncte din cele 37 cu care echipa sa a învins pe Dinamo (se juca pe zgură, cu mingi din piele şi se marcau foarte puţine puncte). Sapte ani mai târziu marca 34 de puncte pentru «naţionala» care îngenunchea Jugoslavia la Campionatele europene de la Sofia! Cu trei luni înainte, pe «Republicii», le înnodase picioarele ruşilor, viitori campioni continentali. A fost atunci 44-42, unica noastră victorie la baschet în faţa URSS. 25.000 de români au aclamat-o însă, în delir, ca pe o revanşă naţională.

Play-maker desăvârşit, Folbert dribla «mărunt», te făcea din privire şi te dezechilibra dintr-o simplă mişcare de şold. Tot corpul îi pleca într-o direcţie, iar mingea în partea opusă. Pasa impecabil cu pământul, indiferent cât de deasă era pădurea de picioare. Arunca mingea spre coş, aproape în orice situaţie, cu două mâini! În pătrundere, «de jos, oferită». Cine reuşea un capac la el, putea să se cinstească cu o sticlă de «Gordon rouge», atât era de abil! De la semi-distanţă arunca din săritură, de deasupra capului, cu braţele complet întinse! De la distanţă, de pe picioare, de la nivelul bazinului. La fel executa loviturile libere. Încercaţi să faceţi asta şi veţi afla ce înseamnă «poignet», coordonare, dexteritate şi simţ al distanţei.

A fost acel gen de jucător capabil să-ţi treacă mingea şi prin urechi dacă faza o cerea! O imaginaţie debordantă şi o formidabilă intuiţie l-au dus spre o ştiinţă a jocului cum nu se mai poate întâlni astăzi, când în baschet (şi nu numai) totul se reduce la forţă, viteză, simplitate.

Andrei a fost, una peste alta, întruchiparea vie a ideii de liberă exprimare şi de spectacol în baschet. Am fost martor privilegiat al unei faze cum nu întâlneti decât o singură dată în viaţa a foarte multor generaţii de baschetbalişti. S-a întâmplat în 1960, în sala Floreasca din Bucureşti, într-o partidă cu Voinţa Iaşi, într-un moment în care scorul luase proporţii în favoarea CCA-ului. A interceptat fulgerător o minge în propria «căciulă» şi a ţâşnit în dribling spre coşul advers. Nimeni nu l-a mai urmărit; ar fi fost inutil. Dar, o dată trecut de linia de centru, spre uimirea crescândă a unei asistenţe care nu înţelegea nimic, şi-a continuat driblingul deviind spre tuşa din stânga a terenului! Ajuns în unghi de vreo 30 de grade faţă de panou şi la un metru de tuşă, a sărit, a făcut o piruetă în aer şi, cu spatele spre coş, a aruncat mingea spre acesta, cu o boltă foarte înaltă. Apoi, râzând, a plecat în alergare uşoară înapoi, spre propriul teren. Fără să privească o clipă înapoi!

Mingea a lovit panoul şi, evident, a intrat în coş! Altfel nu v-aş fi relatat faza... sau visul… sau faza de vis! Pentru mine, coşul acela valorează mai mult decât moneda lui Clark!


Ceva asemănător, dar mult mai puţin «nebunesc», a reuşit celebrul american Bob Cousy patru ani mai târziu, în «potcoava» aceluiaş stadion Republicii, într-o întâlnire amical-demonstrativă despre care aţi aflat deja câte ceva. Mă aflam pe teren. Traseul driblingului a fost perpendicular pe coş, bătaie la linia loviturilor de pedeapsă, piruetă în aer de 180 de grade, aruncare cu două mâini, peste cap, revenire fără a privi înapoi şi... coş valabil!

Cam atât vă pot spune, din motive de spaţiu, despre jucătorul/artist Andrei Folbert.

Însă, îmi este chiar mai drag să vorbesc despre omul cu acelaşi nume. Păr de culoarea spicului de grâu, ochi albaştri senini şi surâzători, zâmbet larg pe o figură mereu veselă, vie. Bărbat frumos, cu un succes nebun la puicuţe de toate vârstele, de unde i se spunea şi «Cocoşelul». A trecut printr-un prim mariaj nereuşit, apoi şi-a găsit adevăratul tovarăş de drum în persoana unei foste jucătoare de baschet, Elena (Nuţi) Târziu, şi ea marcată de o nefericită căsnicie, cu arbitrul George Chiraleu. A fost femeia care i-a salvat viaţa, la figurat dar şi la propriu, preîntâmpinând în câteva rânduri un iminent infarct. Dar nu şi pe cel care l-a trecut în lumea umbrelor la doar 72 de ani.

Nu pot să închei aceste rânduri fără a pomeni despre una dintre cele mai fericite perioade din viaţa mea de baschetbalist. Care i se datorează în totalitate. S-a întâmplat în vara lui 1974. Proaspăt venit pe banca tehnică a Stelei, Mihai Nedef antrena şi echipa naţională. Am plecat în pregătire cu aceasta împreună cu 7 coechipieri de-ai mei. Cu un an înainte spusesem adio reprezentativei, în condiţii pe care vi le voi relata la un moment potrivit. Cei rămaşi acasă, şase mari şi laţi, reprezentam nucleul unei Steaua II care trebuia să bifeze prezenţa protocolară la Spartachiada armatelor prietene de la Odessa. Completat cu «plombe» de la Academia militară, Stiinţa şi Rapid, toate din Bucureşti, acest lot, pestriţ şi aproape jalnic, a fost dat pe mâna lui Andrei Folbert. Ajutat de Dimitrie Lecca. După o pregătire de trei săptămâni, făcută efectiv în joacă, am plecat spre Odessa, via Chişinău, cu trenul.

Călătoria a fost una de coşmar, dar de un haz nebun, dacă reuşiţi să acceptaţi combinaţia! Care ar merita să fie povestită, dar nu va fi timp pentru toate...

Ajunşi la destinaţie şi cazaţi într-o unitate militară, am făcut vreo două antrenamente şi apoi a început distracţia. Căci asta a fost! Înainte de prima partidă Andrei m-a luat de-o parte şi mi-a spus, textual: - Aline, tu eşti şeful pe teren! Ai mână liberă de la mine să faci absolut orice îţi trece prin cap!

«Antrenori, lăsaţi baschetbaliştilor libertatea de gândire, nu le înfrânaţi personalitatea...» (cuvintele lui Folbert, aşa cum bine le-a reţinut Superman, din Wikipedia).

Eram cel mai în vârstă, cel mai experimentat, căpitanul echipei şi am făcut tot ceea ce mi-a trecut prin cap, dar în cel mai frumos înţeles al cuvântului.

43 de puncte contra celor de la Dukla Olomouc (echivalentul lui CCA, TSKA, Honved; era campioana «en titre» a Cehoslovaciei), pe care i-am învins cu 93-92. Le-am scos peri albi cu coşurile marcate de la distanţe imposibile (dacă ar fi existat linia de 9 m., bilanţul meu total s-ar fi apropiat de 70 pcte.!). Apoi, 46 de puncte într-o singură repriză şi victorie cu Selectionata Armatei nord-coreene. Câte 30 de puncte în partidele cu militarii unguri şi bulgari (şi ei învinşi de trupa noastră de... trupeţi!), peste 20 de puncte în partidele pierdute, onorabil, cu polonezii şi cubanezii, clasaţi în această ordine înaintea noastră şi doar 14 contra ruşilor de la TSKA, câştigătorii turneului. Titlul de coşgeter şi de cel mai bun aruncător de libere, cu 25/25 (!!!) au completat distracţia. O asemenea perioadă de graţie nu am mai trăit niciodată în cariera mea.

După isprava din meciul cu cehii, căscam gura la cel dintre ruşi şi cubanezi, tolănit pe parchetul sălii, care nu avea tribune la parter. Spectatorii priveau de la balcon. De acolo mi-a aterizat la un moment dat, direct în poală, un buchet cu garoafe roşii, însoţit de un petec de hârtie cafenie pe care sta scris, cu litere apăsate: «Vous ętes le roi du basketball!» Poate nu veţi crede, dar expeditorul (sau expeditoarea, cine poate şti?) nu s-a arătat la faţă nici atunci şi nici în zilele care au urmat.

Chiar dacă desele schimbări de locuinţă ale familiei mele, petrecute ulterior, le-au făcut din nefericire pierdute, o garoafă uscată şi un petec de hârtie cafenie reprezintă cele mai dragi amintiri pe care le-am păstrat în suflet.

Astăzi, le trimit pe această cale către Andrei, acolo unde poate ne vom întâlni cândva. Lui i se cuvin, pentru că le merită cu prisosinţă...

Dealtfel, ştia cât de mult l-am admirat şi respectat.

PS (ca deobicei!): Au existat şi alte nume de Andrei în baschetul românesc – Anastasiu, Bârsan, Molnar, Purcăreanu, poate alţii care îmi scapă –, dar nci unul nu s-a ridicat măcar până la înălţimea degetului mic al lui Folbert. Puţini au reuşit acest lucru.


Comentarii

Pentru a posta comentarii trebuie sa fii inscris ca jucator pe slamdunk.ro !

slamdunk.ro | 2011-02-12 03:00:00

© copyright 2009  slamdunk.ro


ADRESZ - Montreal Real Estate
Coasta de Est Tuning - Cotiere Tuning Auto Informatii despre firme din Romania