Utilizator:
Parola:

Esti utilizator nou?
Ti-ai uitat parola?


Mic dictionare de baschet: C - Constantin "Unchiul" Herold   |   Un articol de Alin Savu

C – Constantin “Unchiul” Herold

Îmi propusesem ca tot la litera A sa vă fac o scurtă prezentare a antrenorilor reprezentativi ai epocii în care am fost jucător activ, cu un plus de insistenţă asupra acelora care m-au avut elev. Voi face şi acest lucru. Însă unul dintre foştii mei antrenori merită o altfel de atenţie, specială. Astfel că îi voi acorda prioritate.

Apelativul, perpetuat peste ani, i-a fost adresat prima oară – cu dragoste şi respect – de către “nepotul” său Andrei Folbert.

Poate că în rândul antrenorilor români Constantin Herold nu a fost cel mai titrat, deşi are în palmares 10 titluri naţionale, toate câştigate cu CCA (ulterior Steaua). Cred că dinamovistul Dan Niculescu I îl depăşeşte cu un titlu. Cum nu mi-am propus să stabilesc ierarhii, oferindu-vă doar un “mic dicţionar sentimental de baschet românesc“, pentru mine cel numit Unchiul este cel mai mare. Este unic.

Fac afirmaţia de mai sus fără teama de a greşi pentru că tandemul sportiv-antrenor a lăsat în urmă amintirea unei personalităţi sportive de neegalat. A fost, în primul rând, cel mai mare polisportiv al României. S-a născut în 1912 şi a început să practice sportul, în mod organizat, încă din timpul liceului. Dotat cu calităţi fizice de excepţie, a fost, realmente, şi un sportiv de excepţie, atingând vârful performanţei – la nivelul acelor vremi – în nenumărate discipline. A jucat (la nivel de echipă naţională, rog reţineţi!) baschet, handbal şi volei, fiind, în paralel, campion naţional la floretă şi armă liberă calibru redus! A practicat, tot la nivel organizat – legitimat la diverse cluburi bucureştene – fotbalul, rugby-ul, canotajul, gimnastica şi schiul! A jucat polo, tenis de masă şi de câmp. A fost campion naţional în probele atletice de 110 m. garduri şi decatlon. Recordurile sale în aceste probe au rămas neegalate timp de aproape 25 de ani!

Baschet a jucat la trei echipe: R.B.C. (Colţea), Telefoane (ulterior P.T.T.) – cu care a câştigat titlul naţional în 1951, la 39 de ani, avându-l coechipier pe Folbert, cu 20 de ani mai mic, pe care chiar el îl descoperise! – şi C.C.A. La acest din urmă club şi-a încheiat cariera sportivă doi ani mai târziu, trecând pe banca tehnică. După alţi trei ani, în 1956, inaugurează şirul impresionant al celor 8 titluri naţionale consecutive cu care “C.C.A.–ul de aur” a făcut epocă, dominând categoric baschetul românesc al acelor vremuri. “Unchiul şi nepoţii săi” au fost adulaţii şi răsfăţaţii iubitorilor de baschet bureşteni ani de-a rândul. La început au fost Folbert, Fodor, Nedef, Niculescu şi Erdögh. A apărut apoi, în locul ultimului, Teodor Nedelea şi astfel s-a născut acel atât de mediatizat “3 N şi 2 F”. Iar când Nedelea a fost înlocuit de Armand Novacek (tot un N), CCA a devenit una din cele mai redutabile echipe din Europa, reuşind în 1961 (an în care a devenit Steaua) să acceadă în sefinalele Cupei Campionilor Europeni. Jocul extraordinar de spectaculos al echipei umplea până la refuz Sala Floreasca nu doar la derbiurile bucureştene cu Dinamo, Locomotiva PTT, Metalul 23 august. Apariţiile echipei reprezentau autentice evenimente mondene ale epocii, la care, în elegante parade ale modei, puteai să întâlneşti cele mai frumose femei ale Capitalei. Veneau, însoţite sau nu, să-i admire (şi să-i dorească în taină!) pe marii cuceritori Andrei Fobert, Emil (Mimi) Niculescu sau Mişu Nedef. Unele chiar reuşeau să şi-i adjudece. Temporar!
Iar în Pţa. Dorobanţi, unde întorcea în acei ani tramvaiul 16, se formau cozi interminabile pentru un «bilet în plus»! Pentru mine şi alţi puştani de vârsta mea era o problemă nu numai să ne procurăm un bilet, ci şi să ajungem la sală, trecând pe lângă ţigănia din «groapa Floreasca» (acolo este acum un parc, iar iarna un patinoar) pentru că ni se cerea dijmă: 1 leu! Dacă nu-l aveam, ori ni se lua şapca din cap, ori primeam câteva şuturi în fund! Momentul culminant al acelor ani a fost victoria “naţionalei” împotriva echipei URSS, din iulie 1957, despre care am pomenit. Atunci mi-a pătruns cu adevărat baschetul în suflet şi a rămas acolo pentru totdeauna! După trei luni, România ocupa locul V la «europenele» de la Sofia. Era antrenată de Vasile Popescu şi alcătuită pe scheletul CCA -ului, ca şi cea de fotbal care, în 1956, cu un 11 exclusiv «militar», învinsese Jugoslavia la Belgrad, cu 1:0!

Revenind la baschet şi la Unchiul, trebuie să mai spun că a participat la un campionat european ca jucător (1947) şi la două ediţii (1961 şi ’63) ca antrenor. A absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică, a fost arbitru şi a primit titlul de maestru emerit al sportului în 1954 şi pe cel de antrenor emerit în 1962. Cum să alături unei asemenea personalităţi pleiada antrenorilor gratulaţi cu titlul «emerit» de către F.R. Baschet la a 75-a ei aniversare? Cum să nu-i dedici un moment de reculegere? Si cum să nu te revolţi împotriva unei asemenea adevărate blasfemii? Poate actuala preşedintă a federaţiei, Carmen Tocală, va citi aceste rânduri şi va afla că doar ignorantul notoriu afirmă, cu mândrie: «ceea ce nu înţeleg, nu există!». Lipsită de inteligenţă nu este. Eu unul îmi aduc aminte de Unchiul Herold, cel care m-a pregătit timp de patru ani, cu admiraţie, duioşie, dragoste. A fost singurul meu antrenor care, după terminarea antrenamentelor, rămânea în sală atâta timp cât doream, servindu-mi mingi pentru zeci, sute de aruncări «de-afară», îndemnându-mă mereu, şi mereu, şi mereu, să măresc distanţa de aruncare. şi nu se sfia să alerge după mingi, atunci când ratam!

Era de un calm olimpian şi trebuia «să calci rău pe bec» pentru a-şi ieşi din fire. Zâmbesc şi acum când îmi aduc aminte faza petrecută la Braşov, în sala Tractorul, lungă cât o zi de post şi friguroasă cât cuprinde. Era prin 1968 sau ‘69, iarna, nu-mi mai amintesc exact. Jucam cu echipa locală, incomodă mai ales datorită condiţiilor de joc. Ne apropiam de final, scorul era foarte strâns. Colegul meu Mihai Dimancea ciupeşte o minge din driblingul unui adversar şi o tuleşte spre panoul advers, care se zărea în depărtare! Unchiul se ridică în picioare, îndemnându-l cu vocea lui baritonală:

- Du-te, Mihăiţă, du-te, du-te, du-te... şi Mihăiţă s-a tot dus, pân-a pus-o-n buză!
- … du-te-n aia mătii, Dimancea! şi-a încheiat Unchiul îndemnul, cu mare năduf. Am câştigat însă meciul şi Mihăiţă Dimancea a fost iertat.

Nu-l voi uita însă pe Unchiu’ nici într-o altă situaţie, de care îmi voi aminti, atât cât voi trăi, cu mare drag. Bucureşti, sfârşit de Aprilie al anului 1967. Eram cantonaţi în mini-hotelul aflat la ultimul etaj al Casei Centrale a Armatei, în buricul oraşului. Ne pregăteam pentru turneul final de la Cluj, care urma să desemneze campioana. Nu prea eram în formă, jocul nu ne mergea şi îngrijorarea se citea pe feţele tuturor. Din cauza aceasta, Unchiul era foarte «strâns» cu programul nostru. Eram prieten pe vremea aceea cu o jucătoare, tot de baschet, a ştiinţei Bucureşti. Locuia undeva la periferia Capitalei, în noul cartier, pe atunci, Balta Albă. Când propriul meu program o permitea, obişnuiam să o iau seara de la sala liceului Caragiale, unde se antrena, şi să o conduc acasă. Nici vorbă de maşină personală la vremea aceea. Era într-o joi seară (reţineţi că sunt născut într-o zi de joi) şi am îndrăznit să-i cer voie Unchiului să-mi permită să o duc pe Sanda acasă. Sensibil şi înţelegător mereu cu acest gen de solicitări a aprobat, condiţionând însă întoarcerea mea până la ora 23 fix!

Din cauza troleibuzelor, care se retrăgeau în depouri destul de devreme, eram în întârziere cu vreo zece minute şi o cam «băgasem pe mânecă», cum se spune. Cu Unchiu’ nu era de glumit, el însuşi fiind un om de o punctualitate exemplară. Când am coborât din lift l-am şi văzut, patrulând pe lungul culoar dintre camere. Ca un leu în cuşcă, mi s-a părut mie. Am îngheţat!

- Unchiu’, te rog să mă ierţi, ştii, a întârziat troleibuzul…
Spre uimirea mea, a zis doar:
- Lasă asta. Ai aflat?
- Ce să aflu?
am întrebat destul de speriat.
- Ai fost selecţionat în echipa Europei! Am vrut să fiu primul care îţi spune.
şi m-a strâns în braţele lui vânjoase, într-o îmbrăţişare care mi-a tăiat răsuflarea. Aveam amândoi lacrimi în ochi…

Cu vreo trei săptămâni înainte, în sala Floreasca, într-o dispută cu Universitatea Timişoara marcasem ultimul coş al meciului, cu o aruncare din categoria “disperate de ultimă secundă”, din apropierea liniei de fund a terenului nostru!!! Cu două mâini, după o repunere primită de la Novacek. Un spectator strigase din tribună: «Alineee, în echipa Europei cu tine!» Vocea destinului aflase deja ceva... Nu este o poveste!

Fără îndoială, Unchiul, antrenorul emerit, este în mare măsură opera «nepoţilor» săi de excepţie. Împreună cu ei, Costy Herold a câştigat zece titluri naţionale în 11 ani. Asta pentru că, având puterea de a trece peste orgoliul său de mare performer, a ştiut să nu le îngrădească, în nici un fel, imaginaţia şi plăcerea de a juca. şedinţele lui tehnice, care prefaţau partidele, erau scurte, sintetice, chiar seci şi se încheiau invariabil cu îndemnul «ne apărăm hotărât şi atacăm organizat!» Asta i s-a şi reproşat, în 1969, când a fost înlocuit de Vasile Popescu pentru că titlul naţional fusese ratat două sezoane consecutiv. Deşi nu era vina lui că nepoţii din urmă nu se ridicau la nivelul ultimilor mohicani «de aur» (Nedef, apoi Niculescu şi Novacek). De Folbert şi Fodor se despărţise încă din ’64. A fost afectat profund.

A continuat să antreneze, din pură plăcere, în divizii inferioare, la echipe fără veleităţi. După ce am abandonat performanţa, venea regulat, an de an, la laboratorul de biochimie în care lucram, pentru a-şi face analize de rutină. Erau mereu în parametrii unui bărbat de 30 de ani!

Si totuşi, în toamna lui 1983, mult mai devreme decât era cazul, inima i-a cedat, dar de bucurie! S-a întâmplat exact în ziua în care îşi căsătorea fiica, unic copil la părinţi, venită pe lume spre bătrâneţe...


Comentarii

Pentru a posta comentarii trebuie sa fii inscris ca jucator pe slamdunk.ro !

slamdunk.ro | 2011-03-04 13:00:00

© copyright 2009  slamdunk.ro


ADRESZ - Montreal Real Estate
Coasta de Est Tuning - Cotiere Tuning Auto Informatii despre firme din Romania